BLOG
Ce e important de stabilit în prima ședință de terapie
În prima ședință de psihoterapie, este important să se stabilească anumite reguli pentru a asigura un cadru sigur, clar și eficient pentru procesul terapeutic. Aceste reguli pot varia în funcție de client sau abordarea terapeutică a psihoterapeutului.
Eliberare Fișă de evaluare psihologică copii
Pentru evaluarea clinică în vederea eliberării Fișei de evaluare necesară la dosarul de evaluare complexă adulți sau copii din cadrul DGASPC Galați în vederea eliberării certificatului de handicap adulți/copii sau pentru dosarul de depus la CJRAE Galați în vederea eliberării certificatului de orientare școlară necesar pentru elevii cu probleme de învățare.
Evaluare psihologica pentru comisia de handicap adulți
În cazul adultilor, evaluarea psihologica de acest tip este necesara persoanelor care sufera de deteriorare cognitiva, cum ar fi: alzheimer, dementa, accidente vasculare cerebrale – AVC, anumite tulburari afective si/sau de personalitate.
Importanța terapiei sistemice de familie și cuplu în viața modernă
terapia sistemică are ca scop principal rezolvarea problemelor de relație și îmbunătățirea comunicării între membrii familiei sau grupului. Obiectivele terapiei sistemice pot varia în funcție de situație, dar pot include: Identificarea și modificarea modelelor disfuncționale de interacțiune în relații
Terapia EMDR
EMDR vine de la Eye Movement Desensitization and Reprocessing, adică desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări oculare. Este o tehnică pe care psihoterapeuții o folosesc în special pentru tratarea tulburării de stres posttraumatic (PTSD), dar nu numai.
Trauma psihologică
Un înțeles comun (folosit în acest sens și în DSM IV/DSMV ca și condiție pentru diagnosticul de PTSD) este acela că trauma psihologică se petrece atunci când un eveniment exterior major ne amenință și ne face să ne simțim copleșiți. Cele mai comune situații obiective care cauzează reacții traumatice sunt: dezastrele naturale, accidentele, pierderea persoanelor iubite, abuzurile, neglijarea, proceduri medicale invazive, etc.
Reguli de stabilit în prima ședință de terapie
1.Confidențialitatea
Tot ce se discută în terapie rămâne confidențial, cu excepția situațiilor prevăzute de lege (pericol iminent pentru sine sau alții, abuz asupra minorilor etc.)
2. Punctualitatea și durata ședințelor
Ședințele au o durată fixă (de obicei, 50 de minute iar cele de psihoterapie de familie sau grup 90 de minute).
Este important să ajungi la timp, iar dacă întârzii, ședința se încheie la ora stabilită inițial.
3. Frecvența și angajamentul
Se stabilește ritmul întâlnirilor (săptămânal, bilunar cum dorește clientul etc.).
Este importantă consecvența pentru eficiența terapiei.
4. Politica de anulare și reprogramare
In caz de evenimente care apar in mod neprevazut este util ca terapeutul sa fie anuntat (24-48 de ore înainte) pentru anularea unei ședințe, altfel aceasta ar putea fi taxată.
5. Implicarea activă a clientului
Terapia este un proces colaborativ – este esențială deschiderea și sinceritatea în discuții.
Nu există „răspunsuri greșite” – orice gând sau emoție merită explorate.
6. Plata și metodele de plată
Se clarifică costul fiecărei ședințe care se achita inainte de terapie și modalitatea de plată (numerar, transfer bancar etc.).
In cazul unor pachete de 5, 10 sedinte pot oferi sesiuni la preț redus pentru anumite situații speciale.
7. Limitele relației terapeutice
Relația este una profesională, nu de prietenie sau alt tip de relație personală.
Comunicarea în afara ședințelor prin sms și messenger doar in caz ca trebuie aanuntat ca clientul nu se prezinta la sedinta sau intervin alte intamplari neprevazute.
Este de preferat comunicarea fată în față, în cadrul ședintei de terapie deoarece ce este în afara cadrului terapeutic nu duce la o rezolvare a problemelor clientului dimpotrivă le poate agrava.
8. Reguli privind utilizarea telefonului și distragerile
Se recomandă oprirea sau punerea pe silențios a telefonului în timpul ședinței.
Este important să te asiguri că poți participa fără întreruperi.
9. Gestionarea situațiilor de criză
Se stabilește cum se procedează în caz de urgență emoțională (respirație 4-4-4,mindfulness,locul sigur,hipnoză de calmare ,resurse de sprijin, numere de contact, eventuale sesiuni suplimentare).
10. Prezența sau nu a aparținătorilor în terapie
Este permisă doar pentru clienții care nu au capacitate de a se descurca singuri cum sunt copii,persoanele cu AVG sau demență ori cele cu deficiențe ca autism ,sindrom Down,deficiență gravă de intelect dar și în terapia VML sau ABA unde e necesară prezența lor pentru a învăța cum să continue terapia acasă.Cu timpul când clienții se vor descurca singuri aparținătorii se vor retrage .
Aceste reguli sunt negociabile în funcție de nevoile tale și stilul terapeutului, iar clarificarea lor de la început contribuie la un proces terapeutic eficient și confortabil și cu rezultate mai bune pentru client.
inapoi
Evaluare si fisa psihologica pentru incadrarea in gradul de handicap copii
Evaluare psihologica clinica a copilului cu dizabilitati si/sau cerinte educationale speciale (CES) in vederea incadrarii într-un grad de handicap si/sau a orientarii scolare si profesionale si eliberare Fisa de evaluare psihologica, anexa 8 conform prevederilor Ordinului nr. 1985/1305/5805/2016 emis de MMFPSPV, MS, MENCS.
Documente necesare:
Copie dupa certificatul de nastere al copilului;
Carte identitate apartinator legal
Original si copie dupa certificatul A5 emis de catre medicul specialist;
Dosarul medical al copilului: rapoarte medicale, rapoarte psihologice anterioare, certificate anterioare de incadrare in grad de handicap, anchete sociale, etc;
Evaluarea psihologica se realizeaza prin aplicarea unor metode si tehnici de evaluare avizate de catre Colegiul Psihologilor din Romania. Termenul de valabilitate al fisei de evaluare psihologice este de maxim 3 luni. Documentele sunt marcate cu timbru profesional emis de Colegiul Psihologilor din Romania.
Procesul de obținere a avizului psihologic pentru handicap adulți
Medicul psihiatru, medicul de familie sau neurolog fac adesea recomandarea pentru examenul psihologic.
Actele necesare pentru evaluarea psihologica si avizul psihologic necesar incadrarii in grad de handicap sunt:
act de identitate al pacientului;
certificat emis de medicul specialist;
dosarul medical al pacientului;
evaluări psihologice/psihiatrice anterioare;
certificate anterioare de încadrare în grad de handicap (acolo unde este cazul);
original si copie dupa certificatul A5 emis de catre medicul specialist (in cazul copiilor).
Terapia sistemică de cuplu și de familie
Terapia de familie abordează problemele prezente de oameni în contextul relațiilor lor cu oameni semnificativi din viața lor și rețelele lor sociale. Este o abordare psihoterapeutică care vizează în primul rând sistemul familial ca unitate socială, spre deosebire de alte abordări de psihoterapie, cum ar fi terapia psihodinamică sau cognitiv-comportamentală, care se concentrează pe individ. Terapia de familie și practica sistemică sunt un domeniu eterogen; există diferite școli și modele care împărtășesc mai multe principii și ipoteze. Unele dintre obiectivele terapiei de familie ar putea fi, de exemplu: îmbunătățirea funcționării familiei la diferite niveluri, îmbunătățirea înțelegerii reciproce și a sprijinului emoțional în rândul membrilor familiei, dezvoltarea abilităților de coping și a strategiilor de rezolvare a problemelor în diferite dileme și situații ale vieții și așa mai departe.
În mod tradițional, terapia de familie a accentuat în principal interacțiunile dintre membrii familiei, calitatea relațiilor de familie, diferite aspecte ale dezvoltării și funcționării familiei și așa mai departe. Cu toate acestea, terapia de familie se bazează pe așa-numitele ipoteze sistemice sau perspective contextuale care subliniază rolul sistemelor mai largi, cum ar fi comunitatea, societatea și cultura căreia îi aparține familia. În ultimii ani, terapeuții de familie au început să se numească „terapeuți sistemici”, deoarece acordă mai multă atenție impactului sistemelor mai largi și al contextelor sociale asupra vieții oamenilor.
Perspectiva sistemică – care stă la baza practicii majorității terapeuților de familie – privește problemele unui individ în raport cu diferitele contexte în care trăiesc oamenii: adică ca partener într-o relație de cuplu, ca membru al familiei, ca persoană cu / sau loialități religioase, luând în considerare, de asemenea, circumstanțele socio-economice și procesele politice. Practica sistemică consideră „contextul” ca fiind de o importanță capitală pentru dezvoltarea și bunăstarea emoțională a unui individ.
O ședință de terapie familială durează de obicei între 60-90 de minute; intervalele dintre ședințe sunt de la una la câteva săptămâni, în funcție de problemele prezentate, nevoile membrilor familiei, stadiul tratamentului și alte variabile. Deciziile cu privire la aceste chestiuni sunt negociate în colaborare cu clienții și cu alți profesioniști implicați. Deși este greu de estimat și diferă foarte mult, durata medie a tratamentului de terapie de familie variază între 6 – 20 de ședințe.
Terapeuții familiali lucrează cel mai adesea cu mai mulți membri ai familiei, dar, de exemplu, sunt oferite și ședințe individuale sau întâlniri cu părinți separați de copii. Unele modele de terapie de familie includ colaborarea cu un co-terapeut sau o echipă. Există, de asemenea, momente în care practicienii sistemici vor interveni în rețelele profesionale și / sau sociale din jurul familiilor, mai degrabă decât să se concentreze în mod specific pe unitatea familială nucleară.
Familia poate fi atât o sursă excelentă de sprijin pentru oameni, cât și o sursă de suferință, neînțelegere și durere. Prin urmare, terapia de familie și practica sistemică sunt importante ori de câte ori scopul este de a spori capacitatea membrilor familiei de a se sprijini reciproc.
În general, orice situație sau problemă care afectează relațiile dintre membrii familiei și funcționarea familiei și rolul său de susținere pot beneficia de terapia familială sistemică. În mod similar, orice problemă a unui individ a cărui viață este afectată în relațiile sale cu familia și contexte mai largi va beneficia de o abordare sistemică. Implicarea altora în familia sau rețeaua socială a unui individ în tratament poate ajuta la evitarea patologizării acelei persoane și, de asemenea, la abordarea problemei mai eficient.
Terapia de familie poate fi utilă în perioade de criză și, de asemenea, în ceea ce privește problemele de lungă durată. De asemenea, servește la prevenirea problemelor, cum ar fi o dificultate de comportament, de exemplu, deteriorarea în delincvență sau deteriorarea sănătății mintale
Terapia de familie (cunoscută și sub numele de terapie sistemică) permite membrilor familiei să exprime și să exploreze gândurile și emoțiile dificile în siguranță, să se înțeleagă reciproc experiențele și opiniile, să își aprecieze nevoile reciproce, să se bazeze pe punctele forte ale familiei și să facă schimbări utile în relațiile lor și în viața lor.
Terapia EMDR
Ce este terapia EMDR EMDR presupune ca o persoană să-și amintească un eveniment traumatic în timp ce execută mișcări specifice ale ochilor. Scopul terapiei EMDR este de a înlocui reacțiile adverse la amintirile dureroase cu răspunsuri mai puțin încărcate negativ sau chiar pozitive. Mai mult de 20.000 de practicieni au fost instruiți pentru a utiliza EMDR de când psihologul Francine Shapiro a dezvoltat tehnica în 1989. Într-o zi, în timp ce se plimba prin pădure, Shapiro a observat întâmplător că propriile emoții negative se diminuau pe măsură ce ochii îi alunecau dintr-o parte în alta. Apoi, ea a constatat același efect pozitiv la pacienți. Organizații precum Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Asociația Americană de Psihiatrie (APA) recomandă terapia EMDR pentru persoanele cu tulburare de stres post-traumatic (PTSD).
Cum funcționează această terapie
O ședință de tratament EMDR poate dura până la 90 de minute. Terapeutul își va mișca degetele înainte și înapoi în fața feței pacientului și îi va cere acestuia să urmărească aceste mișcări ale mâinilor cu ochii. În același timp, terapeutul EMDR va ruga clientul să își amintească un eveniment deranjant, pe care urmează să-l desensibilizeze. Acest lucru va include emoțiile și senzațiile corporale care îl însoțesc.
Treptat, terapeutul va ajuta pacientul să transforme gândurile spre unele mai plăcute. Unii terapeuți folosesc alternative la mișcările degetelor, cum ar fi bătăi cu mâna sau cu degetele de la picioare sau tonuri muzicale.
Terapia EMDR are 8 faze:
Faza 1: Istoricul clientului și planificarea tratamentului
Terapeutul evaluează cazul clientului, inclusiv capacitatea acestuia de a tolera expunerea la amintirile traumatice. Apoi, va formula planul de tratament pe baza simptomelor persoanei și a comportamentelor care trebuie modificate.Faza 2: Pregătirea
Terapeutul pune bazele tratamentului prin stabilirea unei relații terapeutice cu clientul și prin educarea acestuia cu privire la EMDR. De asemenea, va învăța persoana tehnici de autocontrol (modalități de a face față amintirilor stresante care apar), la care poate apela apoi, și în afara orelor de terapie.Faza 3: Evaluarea
Terapeutul identifică amintirile traumatice pe care clientul trebuie să le abordeze. Clientul va alege apoi o imagine care să reprezinte fiecare amintire, notând convingerile negative și senzațiile fizice care însoțesc aceste amintiri. Apoi va identifica un gând pozitiv care să înlocuiască convingerile negative.Faza 4: Desensibilizarea
Desensibilizarea presupune reducerea reacțiilor perturbatoare ale clientului la amintirea traumatică, inclusiv a senzațiilor fizice pe care le are atunci când se gândește la acea traumă. Senzațiile fizice pot include un ritm cardiac accelerat, transpirație sau probleme cu stomacul. Terapeutul facilitează desensibilizarea prin dirijarea mișcărilor ochilor clientului în timp ce acesta se concentrează asupra materialului traumatic.Faza 5: Instalarea
Această etapă se concentrează pe instalarea gândurilor pozitive pe care clientul le-a identificat în faza 3.Faza 6: Scanarea corpului
O scanare a corpului este o tehnică meditativă în care o persoană, sub îndrumarea terapeutului, își scanează corpul din cap până în picioare pentru a observa senzațiile fizice care au loc. În timpul EMDR, terapeutul va viza aceste senzații fizice pentru a le prelucra în continuare.Faza 7: Închiderea
La sfârșitul fiecărei sesiuni, terapeutul va stabiliza clientul folosind tehnicile de autocontrol pe care le-a discutat în faza 2. Terapeutul îi va explica clientului la ce se poate aștepta între ședințe. De asemenea, îi va cere acestuia să țină o evidență a oricăror experiențe negative care apar, astfel încât să le poată viza la următoarea ședință.Faza 8: Reevaluare
Faza finală implică o revizuire a eficienței tratamentului de până acum. Terapeutul și clientul vor identifica, de asemenea, orice efecte traumatice suplimentare care trebuie vizate.
În ce situații se apelează la terapia EMDR
Deși cele mai multe cercetări privind EMDR au examinat utilizarea acestei terapii la persoanele cu PTSD, EMDR este uneori folosit experimental pentru a trata și alte afecțiuni, cum ar fi:
Atacurile de panică
Tulburări de alimentație
Dependențe
Depresie
Anxietate
Fobii
Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD)
Durere cronică și durere fantomă
Simptome psihotice
Probleme de stimă de sine
Stresul post-traumatic și consecințele lui
Care sunt beneficiile acestei terapii?
Medicii consideră, în general, că terapia EMDR este un tratament sigur. De obicei, provoacă mai puține reacții adverse decât medicamentele pentru depresie sau simptome de traumă. De asemenea, spre deosebire de unele medicamente, EMDR își poate menține eficacitatea și după încheierea terapiei. Chiar și așa, EMDR (ca alte forme de psihoterapie) pot provoca unele efecte secundare, cum ar fi:
intensificare a amintirilor traumatice
emoții accentuate sau senzații fizice în timpul ședințelor sau ambele
amețeli
coșmaruri
scoaterea la suprafață a unor noi amintiri traumatice
De obicei, aceste simptome se vor rezolva pe măsură ce tratamentul continuă. Pacientul trebuie să îi povestească terapeutului lui despre experiențele și stările pe care le are între ședințe, astfel încât să poată lucra asupra noilor amintiri și simptome în ședințele viitoare.
În ciuda utilizării sale din ce în ce mai frecvente, practicienii din domeniul sănătății mintale încă dezbat eficiența EMDR. Criticii remarcă faptul că majoritatea studiilor EMDR au implicat doar un număr mic de participanți. Alți cercetători, însă, au demonstrat eficacitatea tratamentului în rapoarte publicate care au consolidat datele din mai multe studii. O altă sursă care recomandă EMDR este Departamentul pentru problemele Veteranilor de Război (din America), dar și Departamentul Apărării, care au emis împreună ghiduri de practică clinică și ele „recomandă cu tărie” EMDR pentru tratamentul PTSD atât la populația militară, cât și la cea non-militară. Ghidurile mai notează că această abordare a fost la fel de eficientă ca și alte tratamente psihologice în unele studii și mai puțin eficientă în altele.
Fără tratament, PTSD se poate agrava în timp. Pentru unii oameni, tratamentul poate vindeca PTSD. Pentru alții, acesta poate face ca simptomele să fie mai puțin intense și dureroase. Este important de reținut că terapia EMDR nu este potrivită pentru toată lumea. Doar un specialist în sănătate mintală poate decide cel mai bun plan de tratament în funcție de nevoile și gradul de amintiri traumatice ale fiecăruia.
preluat site emdr Romănia
Bibliografie
Leonard, Jayne. “EMDR Therapy: Everything You Need to Know.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 11 July 2019, www.medicalnewstoday.com
WebMD Editorial Contributor. “EMDR: Eye Movement Desensitization and Reprocessing.” WebMD, WebMD, 31 Jan. 2007, www.webmd.com
Trauma psihologică
Trebuie să avem în vedere faptul că, ”deși este adevărat ca toate evenimentele traumatice sunt stressante, nu toate evenimentele stressante sunt traumatice” (Peter A. Levine, Healing Trauma),mai precis, evenimentul trebuie sa fie perceput copleșitor de către individ, un individ anume. Trauma se referă la un eveniment care nu poate fi asimilat si deci pus in relație și integrat în ansamblul experiențelor. Evenimentul traumatic poate fi singular, izolat sau repetitiv, divers si cronicizat, asa cum, poate avea loc la maturitate când structura personalității este deja închegată sau în copilărie când persoana este mult mai fragilă. În funcție de acești factori reacțiile determinate de traumă și alterările psihologice pe care le produce vor fi diferite. Traumele repetate și cronicizate, cu atât mai mult cele care se produc la vârste mici, au cele mai devastatoare efecte asupra persoanei in devenire, în literatura de specialitate regăsindu-se sub denumirea de ”traume de dezvoltare” și ”traume complexe”. Astfel, ceea ce se întâmplă este că are loc o disociere structurală a experienței traumatice chiar dacă aceasta este mai mare sau mai mica. (Van der Hart et all, 2004) Gândind trauma din această perspectivă, focusându-ne pe efectele care le are, putem spune simplificat că trauma este evenimentul care cauzează disociația. (Elisabeth Howell, The dissociative mind)
Care sunt categoriile de traumă întâlnite?
În funcție de evenimentele traumatice și efectele asupra psihicului pe care acestea le produc se face o distincție importantă între: trauma de tip I și trauma de tip II.
Traumă tip I
Trauma de tip I se referă la efectele traumatice produse de evenimente sau incidente traumatice singulare, izolate; putem vorbi aici de dezastre naturale, accidente, viol sau a fi martor la moartea cuiva drag.
Traumă tip II
Trauma de tip II se referă la efectele traumatice produse de evenimente sau incidente traumatice multiple,”cumulative”, cronice și care se întind pe o perioadă lungă de timp. ”De obicei aceste traume încep în copilărie, dupa cum arata studiile de specialitate, Herman (1992) foloseste termenul de ”traumă complexă” pentru a se referi la aceste traume relaționale din copilărie care lasă urme persistente asupra capacităților de bază ale persoanei traumatizate” (Joyanna L. Silberg, ”The child survivor. Healing developmental trauma and dissociation”, 2013). Astfel de traume multiple și cronice pot fi de exemplu abuzul și neglijarea în copilărie, captivitatea, tortura, etc.
Ce este disociația?
Psihiatrul Pierre Janet vorbește despre disociație ca fiind mecanismul bazal de răspuns la situațiile traumatizante. Disociația este un cuvânt folosit pentru a descrie deconectarea sau lipsa unor conectari între lucruri care de obicei sunt asociate unul cu celălalt. Experiențele disociate nu sunt integrate în ceea ce în mod normal numim sentiment de sine,rezultând în discontinuitatea prezentului conștient. În formele severe ale disociației deconectarea apare între funcțiile de obicei conectate ale conștiinței, memoriei, identității sau percepției.(Guideline for Disociative Disorder ISSTD).Disociația poate fi privită și ca un mecanism de apărare sănătos și trăit universal de oameni în diferite situații: atunci cand sunt obosiți, absorbiți de gânduri, bolnavi, în alte tulburări psihiatrice sau când se află în situații periculoase sau copleșiți de stress. Dar atunci când aceste experiențe disociative sunt parte a unui proces de dezvoltare normal, ele sunt temporare și nu duc la o fragmentare a experiențelor sau a self-ului. Fiind un mecanism de apărare adaptativ atunci când disociația apare ca răspuns la o situație ce implică traumă și stress crescut se caracterizează prin trăiri de pierdere a conexiunii persoanei cu sine însuși sau cu exteriorul și de perturbare sau pierdere a amintirilor traumatice (memoriei). Privită pe un continuum, disociația poate fi ușoară, moderată și severă.
preluat site emdr România
Terapie, familie, sprijin.